la-Ramnicu Valcea.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii valcenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Mircia Gutău, fost primar al municipiului reședință de județ, poate candida la alegerile din 2016

Agerpres

 

Mircia Gutău, fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea în perioada 2004-2010, a câștigat la Tribunalul din Drobeta Turnu Severin dreptul de a candida la alegerile din anul 2016, potrivit deciziei luată de magistrații mehedințeni.

"Este o decizie corectă, consider că am multe de realizat în acest oraș. Toate proiectele care sunt în derulare acum în Râmnicu Vâlcea sunt inițiate din timpul mandatelor mele. Mă voi gândi în anul 2016 pe listele cărui partid voi candida", a declarat pentru AGERPRES Mircia Gutău.

Vineri, la Tribunalul Turnu Severin s-a judecat contestația procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în procesul fostului primar al Râmnicului, Mircia Gutău. În fapt, DNA a contestat măsura complementară de interdicție de a ocupa o funcție publică, considerând că, după contopirea pedepselor, aceasta este mult prea scurtă. Tocmai de aceea, procurorii au solicitat instanței de judecată mărirea perioadei de interdicție, pentru a-l împiedica pe Mircia Gutău să candideze la alegerile din 2016.

Magistrații Tribunalului Turnu Severin au decis să respingă contestația DNA. Astfel, pe 24 martie 2015 expiră toate interdicțiile lui Mircia Gutău cu privire la posibilitatea de a candida și de a fi ales într-o funcție publică.

Mircia Gutău este cea mai cunoscută figură politică din ultimii zece ani din Râmnicu Vâlcea, obținând două mandate la conducerea primăriei, fiind considerat un personaj cu popularitate în ciuda a două condamnări pentru corupție.

Gutău a fost membru al Partidului Democrat Liberal (PDL), fiind președinte al organizației județene în momentul arestării și condamnării sale din 2010. După eliberare a cochetat pentru un an cu Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), ulterior părăsind formațiunea și anunțându-și intenția de a candida la primăria municipiului Râmnicu Vâlcea în anul 2016.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014