la-Ramnicu Valcea.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii valcenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Muzeul de Artă "Casa Simian" din Râmnicu Vâlcea

Agerpres

 

Muzeul de Artă "Casa Simian" se află pe strada Carol I, nr. 25, din Râmnicu Vâlcea și reunește valoroase lucrări de pictură și sculptură românească aparținând unor artiști de renume precum: Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, sau Sava Henția.

Clădirea care adăpostește muzeul este monument istoric, construit, în stil neoromânesc, în anul 1940, de către arhitecții Gheorghe Simotta și Nicolae Lupu și a aparținut familiei Nae și Tita Simian, proprietari ai unei fabrici de încălțăminte în Râmnicu Vâlcea, la jumătatea secolului al XX-lea. 

În construcția casei sunt îmbinate armonios elemente stilistice romanice, gotice și renascentiste, creând o impresie generală de vilă italiană, accentuată de existența grădinii interioare, terasată, cu portic și acoperiș din olane. Structura arhitectonică a casei însumează două tipuri de spațiu, unul punând în valoare expresivitatea casei vechi a familiei Simian, din 1940, și altul neutru, funcțional pentru necesitățile unei galerii de artă, construit odată cu transformarea locuinței în muzeu de artă, în anul 1968. 

Expoziția permanentă a muzeului reunește lucrări de valoare de pictură și de sculptură românească aparținând unor artiști de renume de la sfârșitul secolului al XIX-lea precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont, Storck, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Ion Țuculescu sau Camil Ressu. Din prima jumătate a secolului al XX-lea sunt expuse lucrări semnate de Gh. Petrașcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Corneliu Michăilescu. 

A doua jumătate a secolului al XX-lea cuprinde în expunere lucrări de pictură ale artiștilor Henri Catargi, Florin Niculiu, Margareta Sterian, Michaela Eleutheriade, Lucia Demetriade Bălăcescu, Corneliu Baba, Horia Bernea, Virgil Almășanu, Dan Hatmanu, Sabin Bălașa, Ion Sălișteanu, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Marin Gherasim, Viorel Mărgineanu. De asemenea sunt expuse lucrări de sculptură între care se remarcă cele realizate de George Apostu, Ovidiu Maitec și Costel Badea. 

Muzeul deține și un tablou din Școala venețiană, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, dar și o bogată colecție de lucrări donate din partea artiștilor Gheorghiță și Gregorian Rusu.

În expunerea muzeală sunt incluse și obiecte de artă veche românească, icoane și obiecte de cult reprezentative pentru județul Vâlcea. Astfel, se păstrează piese unicat precum ușile împărătești de la Mănăstirea Govora (1497) sau icoana pe lemn "Duminica Floriilor" (1668), dar și un crucifix cu elemente din epoca Renașterii germane (sfârșitul secolului al—XVI-lea), icoane și alte obiecte de cult ortodox. 

Anual, Muzeul de Artă "Casa Simian" organizează expoziții temporare de pictură și sculptură contemporană, tabere de creație, astfel că din anii 1990 colecțiile muzeului au fost îmbogățite cu o serie de lucrări de grafică, desene și acuarele, ale unor artiști contemporani precum: Vasile Tolan, Horia Petruțiu, Vioara Bara, Mircea Cătușanu, Adrian Chira, Ion Augustin Pop, Ștefan Pelmuș, Epaminonda Tiotiu.

Muzeul de Artă "Casa Simian", mică bijuterie arhitectonică, rămâne printre cele mai importante obiective turistice din Valea Oltului, anual trecându-i pragul peste 2000 de vizitatori.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014