la-Ramnicu Valcea.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii valcenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

CJ Vâlcea cere deblocarea posturilor în cazul investițiilor realizate din fonduri europene

Agerpres

 

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, a ridicat miercuri problema deblocării posturilor în domeniul public în cazul unor investiții pe fonduri europene, nefuncționarea acestora putând duce la rambursarea forțată a acestor fonduri. 

"Avem mai multe situații critice în județ și sunt convins că nu doar aici. Investiții atât în domeniul sanitar cât și social-turistic stau degeaba și trec anii, iar după expirarea a cinci ani, ne-am putea trezi cu obligativitatea returnării banilor. E cazul unor centre social-medicale, unde nu putem angaja pe nimeni sau, de exemplu, Centrul Județean de Informare Turistică, o investiție de aproximativ 100.000 de euro, finalizată anul trecut, dar care și acum este închisă. Nu putem angaja pe nimeni, pentru că posturile sunt blocate. Trebuie găsită o soluție la acest blocaj", a declarat președintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea.

Președintele Consiliului Județean spune că va adresa mai multe adrese Guvernului pentru a fi deblocate aceste posturi care urmează să fie înființate în cazul unor investiții realizate din fonduri europene. 

În județul Vâlcea, două cămine de bătrâni realizate din bani europeni finalizate în urmă cu doi ani nu funcționează, pentru că DGASPC nu poate face angajări. 

Totodată, printr-o investiție de aproximativ 100.000 de euro s-a realizat Centrul Județean de Informare Turistică, găzduit de o clădire modernă inaugurată în vara anului 2013, dar care este momentan închisă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014